profcompass.com
profcompass.com
europebanking.net
europebanking.net
Aboneaza-te la newsletter

ComunISME de bloc

Dumitru Oprea: „PSD-ALDE vor o altă țară. Se va numi „România în genunchi!“

 

Dacă nu avem la Galați lideri liberali care să lanseze mesajele forte de care are nevoie țara în aceste momente de dezbinare națională (așa știe PSD-ALDE să sărbătorească Anul Marii Uniri?!) să-i cităm pe cei de la Iași. Deputatul PNL Dumitru Oprea atrage atenția, într-o declarație de presă, că România se află la o răscruce care pune în discuție nu doar arhitectura constituțională a țării, dar semnalează și finalul unei epoci. „Indiferent care va fi deznodământul luptei care se dă în aceste zile, țara noastră nu va mai arăta la fel“, arată parlamentarul ieşean. Există două viziuni fundamental diferite: „o parte a țării va merge spre calea prosperității, a independenței justiției și a spiritului european. Cealaltă pare să o ia spre Răsărit, cu subordonarea justiției de către politic, sărăcirea accentuată a populației în favoarea «noilor oligarhi» de la Teleorman“.

 Redăm integral declaraţia deputatului PNL Dumitru Oprea:

 „Suntem nu atât la o răscruce în privința regimului democratic din România, dar asistăm și la finalul unei epoci. Sunt puse în discuție chiar fundamentele constituționale ale țării. Indiferent care va fi deznodământul luptei care se dă în aceste zile, țara noastră nu va mai arăta la fel. Astfel, o parte a țării va merge spre calea prosperității, a independenței justiției și a spiritului european. Cealaltă o ia spre Răsărit, și presupune subordonarea justiției de către politic, sărăcirea accentuată a populației în favoarea „noilor oligarhi“ de la Teleorman.

Alegerea pe care o avem de făcut pare simplă, la prima vedere. Dar, ne întrebăm, ce pondere din clasă politică își dorește cu adevărat calea prosperității întregii națiuni și continuarea reformelor? Blatul politic, negocierile pe sub masă și interesele individuale meschine, indiferent de apartenența la o familie politică sau alta, ne vor costa enorm dacă nu ne decidem acum unde vrem să ajungem.

Fără un consens larg în rândurile opoziției parlamentare, vom eșua în fața tăvălugului inițiat de Liviu Dragnea și PSD-ALDE. Faptul că a apărut un politician pornit să pună în operă un plan perfid, prin care să garanteze că nici un demnitar nu va risca o anchetă a parchetului anti-corupție, nu ține de normalitate democratică, de constituționalitate, ci de banditism politic. Are și justiția corupții săi, are și justiția derapajele sale? Perfect condamnabil, iar toți cei care mânjesc munca unui întreg sistem trebuie pedepsiți exemplar! Dar a arunca la coș independența tuturor procurorilor din această țară, din cauza unor uscături, înseamnă a fura șansa întregii țări la dreptate. Căci, pentru PSD-ALDE „dreptate până la capăt“ înseamnă ca nici o faptă de corupție din România să nu mai poată fi niciodată pedepsită! Nici un funcționar sau un oficial ales al statului român nu va mai putea fi lovit nici cu o floare!

Dacă astăzi este îngenuncheată justiția, iar noi vom tăcea, mâine vor închide presa liberă și vor încerca să îi aresteze pe toți cei care exprimă păreri contrare puterii. Vor fi în stare să folosească forța pentru a înăbuși orice formă de protest spontan. Pentru câteva avantaje personale mărunte, se vor găsi destui care să închidă acum ochii sau să se uite în altă parte!

Să nu ne mai amăgim! Îngenuncherea României democratice va însemna, mai devreme sau mai târziu, îngenuncherea fiecăruia dintre noi!”

Prof. univ. dr. Dumitru OPREA

Deputat PNL Iași

 

Cum ajunge un popor de cetățeni o populație? Insistând, delăsându-se în egoisme, lașități și comodități, enunțate în repetate rânduri de cei care au pățit-o pe rând, în nazism, în stalinism, în comunism, în teleormănism...

”La început, i-au luat pe evrei, dar n-am spus nimic să-i apăr, fiindcă nu eram evreu.

Pe urmă i-au luat pe comunişti, dar am tăcut, fiindcă nu eram comunist.

Apoi i-au luat pe sindicalişti, şi n-am spus nimic să-i apăr, fiindcă nu eram sindicalist.

Iar când au venit să mă ia şi pe mine, nu mai era nimeni în jur să-mi ia apărarea.”

(pastorul german Martin Niemöller)