profcompass.com
profcompass.com
europebanking.net
europebanking.net
Aboneaza-te la newsletter

La Chișinău a început Campania ”Moldovenii sunt Români”

Agenția de Știri Ora 25 Transmite!

O campanie Națională cu titlul ”Moldovenii sunt Români” se va desfășura la Chișinău până pe 5 iulie. Platforma Civică Onoare, Demnitate și Patrie și-a propus să organizeze unul dintre cele mai inedite evenimente ale verii.

Scopul campaniei este de a promova adevărul istoric, valorile naționale românești și de a arăta că populația Republicii Moldova simte românește și nu își uită rădăcinile strămoșești.

 

PNL la București: Chișinăul merită un primar pro-european

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a lansat un îndemn către forțele politice pro-europene de la Chișinău, de a se mobiliza pentru câștigarea cât mai multor primării în turul al doilea al alegerilor locale generale, care vor avea loc pe 28 iunie, transmite InfoPrut.

Gorghiu consideră că alegerile locale de duminică au fost un semnal că cetățenii din stânga Prutului susțin în continuare parcursul european al Republicii Moldova.

Cetățenii europeni pot veni doar în baza buletinului de identitate în R. Moldova

 

Agenția de Știri Ora 25 Transmite!

Guvernul Republicii Moldova a adoptat decizia ca cetățenii europeni să poată intra în Republica Moldova doar cu buletinul de identitate ID1 și ID2. Potrivit ministrului Afacerilor Interne, Oleg Balan, cetățenii europeni nu vor mai fi obligați să prezinte autorităților de la frontieră pașapoartele sau cărțile de identitate biometrice, așa cum se întâmpla până acum.    

 

După ce a fost făcută publică decizia Guvernului de la Chișinău, Ministerul de Externe de la București nu a ezitat să-și exprime mulțumirea față de autoritățile din Republica Moldova.

Ministrul de Externe de la București consideră indispensabil un nou Guvern Pro-European în RM

Agenția de Știri Ora 25 Transmite!

Ministrul de Externe de la București, Bogdan Aurescu a avut o întrevedere la Chișinău cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu. În cadrul acesteia, Aurescu și-a exprimat convingerea că parcursul european al Republicii Moldova nu poate continua fără o coaliție majoritară și pro-europeană. În viziunea ministrului, Republica Moldova își poate asigura un viitor politic sănătos doar ,,pe baza unei coaliții solide, durabile în Legislativ” și care să continue reformele.

Potrivit unui comunicat de presă al MAE, Aurescu a transmis că o nouă coaliție ar avea rolul de a garanta "angajamentul pro-european ferm" al Chișinăului, de a continua reformele democratice, "în consens cu așteptările exprimate de cetățenii Republicii Moldova" și de a asigura stabilitatea acestei țări.

Peste 4000 de elevi și studenți basarabeni sunt așteptați la studii în România

Agenția de Știri Ora 25 Transmite!

Statul român acordă în acest an peste 4000 de locuri studenților și elevilor basarabeni, dornici de a-și face studiile în România. Metodologia de școlarizare a românilor de pretutindeni pentru anul 2015-2016 a fost făcută publică de Ministerul Educației și Cercetării din România.

Astfel s-au acordat 1343 locuri – elevilor în clasa a IX-a, 1910 locuri pentru studii de licență, elevilor basarabeni cu Diplomă de Bacalaureat obținută în România – 500 locuri, 230 locuri – masterat/ rezidențiat, iar alte 125 de locuri pentru viitorii doctoranzi.

La Comrat a fost inaugurat Centrul de Informare al României

 

Agenția de Știri Ora 25 Transmite!

România face tot mai mulți pași spre Republica Moldova! De această dată, statul român s-a îndreptat spre UTA Găgăuzia, la Comrat unde a fost inaugurat un Centru de Informare al României. Evenimentul a avut loc astăzi, iar deschiderea Centrului de Informare a fost realizată de ministrul Afacerilor Externe din România, Bogdan Aurescu.

La inaugurarea Centrului de Informare al României din cadrul Universității de Stat din Comrat au participat guvernatorul (bașcanul) Unității Teritorial Autonome Găgăuzia (UTAG) din Republica Moldova, Irina Vlah; ministrul culturii al Republicii Moldova, Monica Babuc; vice-ministrul educaţiei al Republicii Moldova, Loretta Handrabura președintele Adunării Populare a UTAG, Dmitrii Constantinov şi rectorul Universității de Stat din Comrat, Zinaida Arikova. De asemenea, au asistat reprezentanți ai conducerii Universităților „Andrei Șaguna” din Constanța și „Dunărea de Jos” din Galați, cadre didactice și studenți ai Universității de Stat din Comrat, precum și un numeros public.

10.000 de tineri basarabeni pot deveni ambasadorii Unirii la ȘCAR

Agenția de Știri Ora 25 Transmite!

Platforma Unionistă Acțiunea 2012 organizează un program al școlilor de vară, care își propune să implice tinerii de pe ambele maluri ale Prutului. La aceste școli de vară denumite ”Școli de Cultură și Afirmare Românească” sunt invitați ca lectori personalități din lumea universitară, culturală, precum și oameni politici. 

”Școlile țin în general 3 zile, iar până în prezent acestea s-au organizat la București sau în locuri pitorești din România: Durău (județul Neamț), Constanța sau Călărași, pe Dunăre. Organizând aceste școli prin care transmitem valorile românești și unioniste, ne apropiem, pas cu pas, de realizarea dezideratului refacerii unității naționale prin unirea României cu Republica Moldova”, transmite Acțiunea 2012.