profcompass.com
profcompass.com
europebanking.net
europebanking.net
Aboneaza-te la newsletter

Românii din Ucraina

Gheorghe Sion efectuează o călătorie la Ismail alături de Mihail Kogălniceanu

 Mihail Kogălniceanu, colonel şi mare vornic al Moldovei, pleacă împreună cu Gheorghe Sion, în vara anului 1857, mai precis în luna iunie.

Ruta parcursă lungă de 17 poşte între Iaşi şi Ismail este următoarea: Iaşi-moşia R….a lui Mihail Kogălniceanu, distanţă parcursă în 6 ore, moşie unde apoi rămâne vreme de câteva zile.

Drumul urmează apoi spre Movila Răbâei, trece Prutul mai jos de aceasta la Cotu Morii, noul punct de graniţă al Moldovei cu imperiul ţarist în urma Tratatului de la Paris şi delimitării frontierei din vara-iarna anului 1856 şi de la Cotu Morii la Leova, drum de 6 ore.

De aici ajung la Cahul şi Vulcăneşti, de acolo după 2 ore la Bolgrad, iar din ultima localitate la ţinta finală a călătoriei, la Ismail.

 

Urmare acestei călătorii publică : Suvenire de călătoria în Bassarabia meridională de G. Sion, Bucureşti, Imprimeria Naţională a lui Iosif Romanoru et Comp. 1857

Cartea cuprinde un număr de 32 de mici capitole şi are un număr total de 109 pagini.

Este scrisă în:

Limba Românească

 Mult e dulce şi frumoasă

Limba ce-o vorbim,

Altă limbă-armonioasă

Ca ea nu găsim.


Saltă inima-n plăcere

Când o ascultăm,

Şi pe buze-aduce miere

Când o cuvântăm.

 

Românaşul o iubeşte

Ca sufletul său,

Vorbiţi, scrieţi româneşte,

Pentru Dumnezeu.

 

Fraţi ce-n dulcea Românie

Naşteţi şi muriţi

Şi-n lumina ei cea vie

Dulce vieţuiţi!

 

De ce limba românească

Să n-o cultivăm?

Au voiţi ca să roşească

Ţărna ce călcăm?

 

Limba, ţara, vorbe sfinte

La strămoşi erau;

Vorbiţi, scrieţi româneşte,

Pentru Dumnezeu!

 

Urmare acestui lucru vă prezentăm o parte din istorisirea călătoriei, respectând atât limba în care a fost scrisă, cea română a anului 1857, inclusiv ortografia. Începem cu capitolul XXVIII, respectiv 28, urmând ca restul capitolelor să vi le oferim ulterior, odată cu adnotările necesare spre o mai bună înţelegere a vremurilor de atunci şi desigur a lucrării marelui poet naţional. 

Calea şi sosirea la Ismailu

Întămplatu-vi-s’a vre o dată, scumpilor cititori, să călătoriţi în luna lui Iuni, pe o mare căldură, în trăsură jumătate-deschisă, avăndu numai capulu umbritu iar pe picioare şi pe braţe căzăndu-vă razele soarelui cu toată greutatea loru, fără a fi măngăeţi de cea mai mică suflare de văntu, mergăndu pe un drumu dreptu şi monotonu, fără a vedea nici dealuri, nici văi, nici părae, nici păduri, ci avăndu la o sută de paşi înaintea ochiloru o fosforescinţă neprecurmată care seamănă căndu a Lacu căndu a Mare căndu a Ocheanu, dar care în realitate nu este de cătu unu fenomenu alu razeloru soarelui?

Ei bine! Vă aduceţi oare aminte, în aşa cazu cumu se îngreue pleopele şi mintea călătorului, cumu vine mai întăiu urătulu, apoi căscatulu şi mai pe urmă somnulu? Căscaţi dară ca mine, şi adormiţi dacă voiţi, ca companionulu meu. Eu însă nu vă potu imita: mă trudescu cu urîtulu, mă luptu cu somnulu ca cu unu urieşu, şi speru că-lu voi învinge. Amu să mă totu uitu spre Sudu, pănă ce voiu avea onoare a vedea, eu celu întîiu, Ismailulu.

În adevăru, după ce trece cineva staţiunea de postă ce este între Bolgradu şi Ismailu, deluarile cele neîntrerupte, pe care le totu sue şi le coboară cineva de la Kahulu pănă aice, începu a se perde cu totulu în sesulu celu prelungitu alu Dunărei; dar fluviulu acesta nu se vede, şi ochiulu nu se distrage de cătu în privirea vîrfurilor variate ale Balcaniloru depărtati.Dar eată, eată se vede în orizonte nisce stele negre nemişcătoare, care, după joculu razelor soarelui, nu se cunoaşte dacă se ţinu de pămăntu sau de ceruri. Cu toate aceste departe, multu departe, vărfurile Balcaniloru se vădu pe de-supra loru, şi aceasta rădica îndoiala: stelele ce se vădu, se ţinu de pămîntu; acolo trebue să fie ceva.

- Şto takoe? intrebaiu pe surugiulu ce nu ştiea romăneşte.

- Eto Smil!

Lăcuitorii de pe aice, atătu Romani cătu şi Bulgari, Ismailului îi zicu Smil sau Simila

Atunci înţeleseiu că acele stele ce se vedeau nu erau de cătu mori de văntu , care sta în ne mişcare, fiindu că vîntulu nici aburea. De ce ne apropiarămu , ne încredinţarămu despre aceasta. În curăndu mai zărirămu arborii grădiniloru şi ai şoseleloru , apoi chiaru casele de suburbii sau mahalale.

Surugiulu nostru , care pănă atunce dormita şi elu , ca căndu astă dată împărtaşia nerăbdarea noastră, începu a şuera şi a-şi flutura biciulu mai repede, şi astfelu începurămu a intra în oraşu celu multu doritu către care mergeamu de atăte zile.

Celu întăiu obiectu ce ne lovi vederile, fu unu edificiu marea de peatră ce este chiar în marginea nordică a oraşului. După făptura ce avea, îndată înţeleserămu că acesta era unu castelu destinatu a fi închisoare, sau precumu se zice pe acolo ostrov. Elu este mai gata; numai acoperemîntulu n’au apucatu a i-lu pune. Mărimea lui este impuitoare. Este incunjuratu de un muru destulu de naltu si foarte apropiatu de butea sa.Ferestrele căpuite cu grile de feru şi facute astu-felu încătu din năutru să nu poată vedea cerulu sau soarele.

În assemine închisoare arestatulu trebue să moară sau să nebunească.Sperămu ca guvernulu ce vomu avea după reorganisare, îi va schimba destinata, sau îlu va svărli în aeru, ca să nu essiste pe pămîntulu Romaniei unu aseminea monumentu de barbarie.

Elu ne însuflă atîta scîrbă, în cătu, de şi ne era calea chiaru pe alături cu elu, nu ne oprirămu să lu visitămu.

 

 

Gheorghe Sion la vârsta senectuţii, academician, veşnic patriot întru aducere aminte a noastră, celor de după el

Adauga comentariu


Security code
Refresh