profcompass.com
profcompass.com
europebanking.net
europebanking.net
Aboneaza-te la newsletter

Românii din Ucraina

Guvernatorul de la Odesa: Putin lucrează la proiectul „Basarabia”

Fostul președinte al Georgiei și actualul guvernator al regiunii Odesa din Ucraina, Mihail Saakașvili, îi suspectează pe ruși că lucreaza în secret la elaborarea proiectului „Basarabia”, scrie Podrobnosti.
Potrivit lui Saakaşvili, terenul pentru acest „proiect” este deja pregătit, pentru că majoritatea locuitorilor din regiunea Odesa urmăresc posturi tv ruseşti.

„Mi-e ruşine să recunosc asta, dar la proiectul Basarabiei ucrainene până de curând s-a gândit mai mult Vladimir Putin decât guvernul nostru”, – a spus Saakaşvili.
„Ei (autorităţile ruse) se pregătesc. Acolo ceva se pune la cale”, – a spus guvernatorul.

Saakaşvili a precizat că oamenii din regiune sunt izolaţi şi văd Ucraina doar prin prisma imaginii create de propagandă rusă.
Guvernatorul georgian susţine că a vizitat un număr de localităţi din Basarabia, unde s-a întâlnit cu localnici. Potrivit acestuia, populaţia este sunt sub influenţă televiziunilor ruse şi toţi cei care pledează pentru prosperitatea Ucrainei sunt „duşmani, maniaci, fascişti”.„Bătrânele locale erau tare uimite să vadă că nu am coadă şi coarne – se uită mult la TV rusesc”, – a spus Saakaşvili, potrivit NEWSru.uă.

Această atitudine faţă de autorităţile ucrainene este de înţeles, deoarece ele sunt asociate cu luarea de mită, drumuri proaste şi taxe ridicate. „Acolo există nu numai pericol de explozie socială, este un real pericol mortal pentru Ucraina. O lovitură în spate (la graniţa cu Transnistria). Sunt sigur că vom putea să neutralizăm pericolul, dar trebuie să schimbăm atitudinea”, – a spus Saakaşvili. El a subliniat faptul că unul din paşii pentru stabilizarea situaţiei va fi reconstruirea sau refacerea radicală a şoselei Odesa-Reni, acesta fiind singurul drum al regiunii Odesa şi al sudului Basarabiei către UE.

Amintim că, recent, SBU a arestat câteva zeci de persoane implicate în organizarea aşa-zisei „Republici Populare Basarabene” pe teritoriul regiunii Odesa. Nouă formaţiune teritorială, croită după tipicul „republicilor populare” din Doneţk şi Lugansk, ar fi inclus în perspectiva şi zonele populate compact de minorităţile bulgară şi găgăuză din Republica Moldova.

Pe 17 iunie, SBU a anunţat pe site-ul sau că a blocat răspândirea în Odesa a mişcării separatiste numite „Consiliul Poporului Basarabiei”, o mişcare politică inspirată de serviciile secrete din Rusia. Agenţii au găsit la domiciliile iniţiatorilor mişcării textul „Constituţiei Republicii Populare Basarabia”, „Manifestul Poporului din Basarabia”, mai mult de 500 de exemplare ale ziarului separatist „Novorossia” şi alte materiale de propagandă. Unul dintre reţinuţi – cetăţean ucrainean născut în 1953 – urmă să devină lider al noii „republici”, iar apoi să dispară fără urmă.

Comments   

 
0 #1 setting up google 2015-08-13 00:41
Heya this is kinda of off topic but I was wanting to know if blogs use WYSIWYG
editors or if you have to manually code with
HTML. I'm starting a blog soon but have no coding expertise so I wanted to get guidance from someone
with experience. Any help would be enormously appreciated!
Quote
 

Adauga comentariu


Security code
Refresh